Thinking...of..you

Duminica seara. Cerul a adunat cativa nori, si chiar i-a folosit pret de jumatate ora. Intuneric, ploaie, liniste. Gandul zboara la tine, la noi ................... I can't say no more.

Cand spunem "Te iubesc"?

De ce e atat de greu sa spui "te iubesc"? Sa fie din cauza educatiei pe care am primit-o? Sa fie vinovati parintii nostri pentru ca nu ne-au spus asta mai des astfel incat "replica" sa nu fie una ciudata cand o pronuntam? Sa fim noi insisi principalii vinovati ca nu ne-am exprimat sentimentele fata de cei de langa noi, mai des...in unele cazuri poate deloc? Sa fim seriosi , cati dintre noi nu ne-am spus "stie ca o/il iubesc, nu trebuie musai sa si ii spun asta...CU VOCE TARE!" Si aici nu vorbesc de declaratiile pentru partenerului de cuplu. Vorbesc de parintii nostri, de frati/surori, prieteni apropiati. Ciudat e ca partenerul aude cel mai des asta. E cel mai privilegiat. Si tot de la el asteptam sa auzim asta. O varianta de mijloc, care a devenit tot mai comoda, este sa spui asta in engleza sau franceza. Un "i love you" sau je t'aime", aruncat in gluma, sau dupa ce am primit un favor, ne salveaza de situatia "jenanta" de a spune TE IUBESC. E mult mai simplu asa, insa cred ca mesajul nu are aceeasi intensitate. Personal am inceput sa folosesc fara frica aceasta sintagma, si desi inca simt ca iese cu greu, si cuvintele se rostogolesc cu emotie, incerc cat pot de mult sa nu ma mai feresc de cuvinte. Nu fac asta doar pentru persoana din fata mea,gandind ca poate ar avea nevoie sa auda asta, ci de cele mai multe ori, am nevoie chiar eu sa imi exprim dragostea, recunostinta, respectul. Imi place la nebunie sa le vad expresia pe fete. :P Sfatul meu e sa incepeti sa spuneti cat mai des "te iubesc", fara sa va fie frica de cuvinte, fara sa va simtiti inferiori, sau mai stiu eu ce credeti voi ca vi se intampla dupa ce va declarati sentimentele. Nu e un punct de slabiciune...departe de asta. :) Dragii mei va iubesc si va doresc o seara placuta, invaluita de sentimente calde, curate si sincere!:))))

I’m still here!

Chiar daca a trecut mult timp de cand nu am mai scris nimic, revin (cu forte proaspete, sper!) cu drag si dor pe micul meu blog. Am intentionat sa scriu inca din prima zi a acestui an, insa , preocuparile cotidiene, nu mi-au permis accesul la un calculator. Ce am facut in tot acest timp? Hmmm…sa vedem…E simplu: am mai imbatranit un an! Cred ca e evenimentul anului pentru mine. Simt ca timpul trece usor,usor, si eu ma “ramolesc” pe zi ce trece. Nu puteam sa o inteleg pe mama, cand obosea , sau cand spunea ca o doare una, alta. Eii…am inceput si eu sa simt ca “exist” , uneori poate chiar prea tare! :P Intre timp in viata mea a mai aparut cineva. E alb, pufos, dragastos si frumos............pe numele sau Paco. E un pui de westie care imi inveseleste zilele si care a aparut la momentul potrivit. E mereu vesel, jucaus si deloc pretentios! Am descoperit insa ca nu suporta florile aplicate...pe pantofi. :) A avut grija sa fie delicat si sa le desprinda in zile diferite, sa nu imi dau seama ca el ar fi faptasul. :) De felul lui e cuminte, pentru ca nu ii sunt permise multe din lucrurile pe care ar dori sa le experimenteze. Cineva mi-a spus ca voi fi o mama severa. Sper totusi sa nu fie chiar asa, sau macar sa fie o severitate constructiva. Hmm...exista asa ceva? Cand voi avea un bebe, voi reveni la articolul asta, si voi analiza situatia la rece.:)))))) Pana si pentru randurile astea mi-au trebuit 2 saptamani, insa sper din toata inima sa nu se repete, astfel ca cititorul meu fidel sa aiba din nou preocupare. :))