In or out?

Nu trece zi in care sa nu ma gandesc la viitor si la ce vreau sa fac cu viata mea. Si mai exact, nu exista sa nu ma gandesc daca vreau sa raman in acesta tara, sau sa imi fac bocelcuta si sa evadez. Unde? Oriunde nu e Romania. Recunosc ca m-am gandit si la varianta plecarii doar din oras, sau regiune, si sa aleg drumul capitalei, sau oricare oras care ar promite mai mult decat satucul meu cu blocuri (cum imi place mie sa il alint), dar nu cred ca as rezolva prea multe.
Ce caut? Caut liniste! Vreau sa imi fie bine, sa ne fie bine. M-am saturat sa trebuiasca mereu sa gasesc solutii, sa imi pun mintea si inima sa ia mereu decizii pentru o zi de maine mai buna. E drept ca nu exista "maine" ci doar "azi", dar fiind un om ca oricare altul, nu pot sa nu ma gandesc la viitor si la ce vreau sa imi aduca acesta.
Vad cum tot mai multi tineri, inca de pe bancile facultatii, aleg sa plece sa invete si sa munceasca in alta tara, doar pentru ca stiu ca la noi nu vor putea sa isi practice meseria asa cum ar trebui. Si asta din cauza sistemului infect, a neajunsurilor. Ma gandesc daca asta e varianta corecta. Sa mai fac o facultate si sa plec cu bursa in Anglia (ca tot se poarta).:P
E greu sa te iei si sa pleci. Primul lucru la care te gandesti sunt banii. Stii ca poate nu sunt multi, dar sunt mai multi decat castigi in tara. Ai avea mancarea asigurata, chiria, ziua de maine, si ai avea de unde sa pui si deoparte de zile negre. Toate astea te incanta si te fac sa te transpui in situatia de "dincolo". Te gandesti ce ai putea face, cati bani ai avea (sau ai vrea), cum ti i-ai imparti, etc.
Si tot gandindu-te la asta, ajungi sa visezi cu ochii deschisi si sa vorbesti cu toata lumea despre asta. O idee care te macina, care devine obsesiva, si care te trimite la si mai multe informatii.
Deja vezi cum iti faci bagajul, cum totul e rezolvat, cum inima iti exalta de emotie si bucurie, dar cel mai mult de tristete. Pentru ca pe langa plecarea ta vezi cum iti iei "la revedere" de la prieteni, de la colegii de servici, de la familie. Si aici e unde, eu una, clachez.
Nu am putere nici sa privesc imaginea din mintea mea. Nu cred ca as avea taria sa imi las aici parintii, sora , nepotul si eu sa iau "calea strainatatii". Ii admir pe cei care au reusit sa faca asta, dar in acelasi timp ii inteleg cand vorbesc de "dor". E foarte greu, si sa nu credeti ca sunt "mamoasa". Nu stiu sa fiu foarte dragastoasa, uneori simt ca sunt cam rece, dar ii iubesc in felul meu, si ei stiu asta. Le arat de cate ori pot si ori de cate ori am ocazia ca ei sunt totul pentru mine.
Recunosc ca am avut ocazia sa plec si nu am facut-o. Am inca momente cand inca gasesc solutia doar prin plecare, dar incerc sa imi demonstrez ca se poate si aici, cu eforturi mari, uriase uneori si sper sa reusesc, sper sa nu regret ca au trecut anii tineretii si ca nu am plecat.
Sa stai, sa pleci, sa lupti, sa fugi?Hard!!! I know! Eu nu am gasit raspunsul sau varianta corecta, deci revin la primele cuvinte .."Nu trece zi in care sa nu ma gandesc la viitor si la ce vreau sa fac cu viata mea".
Daca plec departe...va anunt!!! Oricum, oricat de departe as fi de casa, nu voi fi departe de coltisorul meu de relaxare, deci voi scrie in continuare. :P
Good night and right decisions!!