:)) Am inceput direct cu o concluzie!! Nu m-am putut abtine! :) Si desi stiu lucrul asta, parca nu ma pot conforma intru totul. Cand sunt provocata, reactionez. Dar daca totul e ok pentru mine, si daca sunt fericita asa, fara sa concurez cu nimeni, nici macar cu viata in sine, de ce sa tulbur "karma" ? Nu stiu de ce nu gandesc toti oamenii asa? De ce sunt unii mereu in competitie? De ce sunt avari, egoisti, perversi, deci de ce sunt mai mult decat competitivi? Si de ce in lupta asta permanenta a lor, renunta la bunul simt, la tot ce inseamna "sa fii om", si de ce se injosesc? Doamne! Mi se pare absolut incredibil, sa decazi doar pentru a primi un lucru pentru care nu ai muncit, nu ai facut nimic laudabil, cu care sa te poti mandri.
Mai e si categoria celor care sunt atat de competitivi, de nu se mai pot opri, devin lacomi si gandurile le sunt intunecate de sentimentul " a avea ". Pana cand poti continua asa? Unde duc toate astea? Cred ca duc la o minte intunecata, la o inima inghetata, la o viata incompleta. Nu le poti avea pe toate, si cand te lupti pana la ultima picatura pentru material, ramai cu asta. Nu mai ai cum sa faci loc dragostei in viata ta, prieteniilor adevarate. Si nu iti ramane decat sa te plangi, sa incerci sa intelegi (desi nu vei vedea niciodata adevarul, pentru ca esti orbit) de ce intampla toate astea tocmai cu tine.
Prefer sa raman un om simplu, deschis la nou, integru, iubitor , dar mai ales iubit de cei din jurul meu. Nu am nevoie de nimic mai mult, pentru ca stiu ca restul le pot obtine doar prin munca si prin devotament.
Voi fi mereu in competitie cu mine, pentru ca stiu ca pot mai mult, si o sa imi dovedesc asta ori de cate ori este nevoie.
Competitivitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu