Ce greu e sa scrii despre trairile tale. Si ce greu e sa te gandesti la asta. M-am trezit intr-un moment de singuratate, eu cu mine. Nu ar fi fost prima data, dar parca acum a fost altfel. Fara sa imi doresc, am avut momente de ratacire. Nu am inteles nimic din ce s-a intamplat. Stiu doar ca am fost trista, am fost agitata, stiam ca daca "ascult" voi "auzi" lucruri depsre mine pentru care nu sunt pregatita sa le infrunt. Am avut sansa sa ma cunosc, si am fugit. O lasa! Asta am fost!
Am simtit un gol in suflet. M-am simtit inutila, am simtit ca nu sunt EU cea de acum. De parca filmul vietii mele a fost intrerupt acum multi ani. Nu imi venea sa cred ca am ajuns pana aici, ca traiesc toate astea. Nu imi venea sa cred ca am anii pe care ii am, ca am familia pe care o am, nu mai spun de nepoti si etc. Am senzatia mereu ca totul e un vis si urmeaza sa ma trezesc. Uneori visul se transforma in cosmar, apoi revine la momente calde. Nu ma regasesc in imaginea pe care o vad in oglinda. E clar ca asta simt si acum, dar stiu ca ma voi scutura de toate si imi voi reveni.
Dar nu neg faptul ca uneori nu mai stiu care e realitatea. Suna a "nebunie", stiu! E "nebunie" si ca scriu asta! Dar mi-o asum!
Ma las mereu purtata de altii in viata asta, si am momente (rare, recunosc), cand as vrea sa pun frana si apoi sa alerg cu toata viteza in alta directie.
Mi-e frica sa imi asum ceea ce gandesc, ceea ce traiesc. Mi-e Frica!
Nu stiu daca oamenii patesc asta, daca trec prin ce trec si eu. Daca ar putea cu totii sa scrie pe blog, as fi mai linistita. :)
I'm lost.....i hope you will find me!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu