Do you know who are you?

Am vazut de curand un film care , dupa cum v-ati obisnuit, mi-a trezit noi si noi intrebari la care trebuie sa gasesc raspunsuri. Un film destul de slabut cotat pe imdb.com, dar pe care eu l-as cota cu mult mai mult, intrucat mi-a prezentat viata si in celalat mod decat stiu eu.
Si cum e viata mea si a majoritatea oamenilor din jurul meu? Pai e destul de simplu. Suntem "guvernati" si antrenati intr-o viata cu multa tehnologie, agitatie, suntem dependenti de telefoane, calculatoare, reviste, ziare, masini, case, targete indeplinite, etc. Suntem ca niste robotei, care nu mai gandim decat, cum sa avem cat mai multe, cum sa facem mai multi bani, si pe ultimul loc, am vrea sa avem totusi si parte de dragoste, de cineva cu care sa impartasim toate aceste lucruri "lumesti".
Si totusi cine suntem noi?
Un prim raspuns ar fi..."pai cum cine sunt? Sunt X-lescu, un/o tanar/a de x ani, care are un servici destul de bun, si care vrea sa exceleze tot mai mult in partea profesionala, care are o familie numeroasa, la care tine foarte mult....." Sa fie destul??? Esti intr-adevar fericit?
Si ca sa revin la film, personajul principal, a renuntat la tot ce avea, doar pentru a se regasi si a afla cine este cu adevarat, pentru a-si gasi echilibrul, pentru a umple golul din suflet, desi avea tot.
Ai putea sa te desprinzi de tot ce te inconjoara, sa iei cu tine o pereche de blugi, un tricou, o rochie si o pijama, un portofel cu cativa bani, si sa pleci in lume? Sa mergi in orase pe care nu le cunosti, sa fii singur si totusi sa reusesti sa iti faci prieteni? Iar cand ai stabilit cat de cat relatia de prietenie cu noii amici, sa iti faci bagajul sa pleci mai departe?
Poti renunta la costum, la masina, la tot ce ai, ca sa mergi intr-un loc unde nu exista atata tehnologie? Un loc unde prietenul tau sa fii tot tu? Vei reusi sa stabilesti acea relatie de prietenie, tu cu tine? Te vei intelege? Ai avea puterea sa faci toate astea fara sa te uiti inapoi?
Cred ca e un test destul de dificil , dar pe care , daca reusesti sa il treci, vei ajunge sa te iubesti mai intai pe tine, iar iubirea pentru ceilalti va fi mult mai puternica, si mai putin nociva si mai putin dependenta.
Mi-a placut mult o idee prezentata in film. "Echilibrul este in centru, intre cer si pamant, nici prea mult Dumnezeu, nici prea mult din sine, caci innebunesti". Cred ca ar trebui sa ne ghidam mai mult dupa asta, e atat de clar, dar atat de greu de indeplinit. Avem mereu tendinta de a ne ascunde dupa ceilalti, de a fi mereu in umbra cuiva, de afi dependenti de oameni, si mai deloc de noi.
E mare lucru sa renunti la tot, sa mergi intr-un loc departe de casa, sa te plimbi cu bicicleta si sa fii impacat si multumit de tine, sa zambesti atat cu fata, cu mintea, cat si cu ficatul. :)
"Daca ma iubesti, iubeste-ma, daca ti-e dor de mine, du-mi dorul si trimite-mi lumina si bunatate".