Prieten, prietenie, amicitie.......Cine stabileste exact definitia acestui sentiment, cel de "prietenie"?
Probabil ca am mai dezbatut subiectul asta, dar ce sa-i fac daca nu ma pot abtine? Inca ma roade. Si pana nu imi rezolv "nebuloasele", nu ma pot linisti.
Am verificat in dex intelesul acestui cuvant si spune cam asa: "prietenie = sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane". Destul de simplu, nu?
Pai daca e vorba de stima si de respect, de ce ne mai "numim" prieteni si atunci cand aceste 2 minime conditii ale acestei definitii dispar complet, sau cel putin partial?
Cum poate cineva sa pretinda ca iti este prieten, cand profita ca ai intors capul si spune vrute si nevrute despre tine? Unde dracu' e respectul? Unde dracu' e simpatia? Unde dracu' e stima? Hai sa nu mai vorbim de prietenie, daca nu avem parte de toate astea! Hai sa nu jucam teatru, daca piesa e proasta, sau daca spectatorii au auzit sufleorul. Hai sa dam cartile pe masa! Hai sa ne numim.....cunostinte!
"Prieten" e un cuvant prea mare sa il folosim cu atata usurinta. Nu il putem atribui oricui si oricum, de preferat mai nimanui. Avem nevoie intr-adevar de prieteni, dar cred ca ar fi mai bine sa avem nevoie de "cunostinte".
Nu poti fi prieten azi si cand nu mai ai chef nu mai esti prieten. Nu poti spune "nu am chef sa vorbesc, dar fie, fac un efort sa iti scriu, sa nu zici ca sunt a dracu'". Nu vrei sa vorbesti cu un prieten, e ok, el poate sa inteleaga asta, ori de cate ori ai nevoie, dar trebuie sa intelegi si tu ca poate acel prieten are si el nevoie de tine, ca nu totul se invarte in jurul problemelor unei singure persoane. Va numiti prieteni, sunteti 2, atunci trebuie sa intelegeti ca sunt 2 randuri de probleme, 2 suflete fericite, 2 suflete cu nevoi.
Recunosc ca ce scriu azi e in urma unui caz real, un moment din viata mea cand am simtit ca nu contez nici pentru prieteni, nici pentru "cunostinte", cand toata lumea avea probleme, toata lumea imi expunea problemele lor, si am incercat sa le fiu alaturi, dar nu am gasit intelegere ca in acel moment si eu aveam nevoie de un umar pe care sa imi asez capul.
Poate am exagerat, poate ca am perceput totul gresit, poate ar trebui sa mai reflectez asupra celor intamplate (cu siguranta asa voi face!), cert e ca e greu sa fii singur intr-o mare de "prieteni".
Eu am putini, dar sper sa ii pot numara in continuare, chiar asa, cu degetele de la o singura mana.
Si, yes dear, pe tine am fost suparata (voi reflecta pana imi va trece), dar esti tot acolo....la prieteni!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu