Happy night! :O

Am rascolit de curand cutiuta cu amintiri, si mi-a aparut instant intrebarea: cate amintiri pot stoca eu in cutiuta mea magica? Pe langa amintiri ce se mai ascunde in ea? Cum e aceasta cutiuta? E impartita in 2 camere, una pentru amintirile fericite si una pentru cele de care nu vrei sa iti mai amintesti, dar pe care le ai acolo, in caz de "nevoie"? Cred ca de fapt sufletul nostru e mai mare decat ne inchipuim noi.
De fapt nici nu stiu daca amintirile le patreaza sufletul sau mintea noastra. Daca stau sa ma gandesc ca nu imi aduc aminte prea multe lucruri de cand eram foarte, foarte mica, decat fragmente cu "greutate" pentru evolutia mea si care m-au marcat, atunci pot declara ca amintirile sunt pastrate de sufletul nostru. El e responsabil de tot ce se intampla cu noi, cu evolutia noastra.
Azi simt o mare fericire. Nu stiu de ce si de unde a pornit toata starea asta, dar ma simt bine. Am furnicaturi in degete, imi vine sa ma ridic din pat, sa ma agit prin casa. Zambesc fara motiv, ma vizualizez in anumite situatii in care inca nu am ajuns. E ciudata starea in care sunt, dar imi place.
E ca un drog. Vrei sa fii mereu in starea asta, desi nu stii exact care e doza perfecta. Tot ce imi doresc e sa tina cat mai mult, pentru ca ma impulsioneaza sa fac multe lucruri bune pentru mine, si ma ajuta sa fiu optimista, desi astrele nu vor sa dicteze tocmai impulsul asta.
Si ca sa revin la subiectul zilei de azi (vineri,yuhuuuuuuuuu!!!!!!!), unde incape atata fericire? Si de ce fericirea nu ramane acolo, astfel ca tristetea sa nu isi mai gaseasca loc niciodata?
Ne dorim si imi doresc sa fiu mereu fericita, dar daca stau sa reflectez la asta, ajung la o alta intrebare : ce faci cu ea?
Bun. Esti fericit. Si? Mai departe? Dupa ce ai terminat de admirat cerul, soarele, norii, copacii, gazele si furnicile, si dupa ce ai examinat si te-a fericit tot ce e in jurul tau, ce mai faci?
:))))))
Se pare ca eu pot gasi la orice stare/situatie macar 3 intrebari. :))))))
Ca un prim raspuns, cred ca devii un om al dracului de fericit, enervant de fericit, plictisit de fericit. Iar in starea asta a ta de ......plictiso-fericire (daca imi permiteti sa inventez si cuvinte), vei da o lacrima. Ea va reprezenta nefericirea din fericirea ta. Deci chiar si foarte fericit, poti fi nefericit.
Are inteles ce spun?......Cred ca sunt prea agitata ca sa am o logica in ce scriu aici. Poate ca ar trebui sa imi vad de fericirea mea in timp ce imi pun capul usor perna si incep usor sa crosetez la cateva vise fericite.:)))))))))
Wow ce seara fericita! :)))))))))))
Good night and a happy life!!!! :)))))))
Love you all!!!!!!!

Friendship...i don't give a f...

Prieten, prietenie, amicitie.......Cine stabileste exact definitia acestui sentiment, cel de "prietenie"?
Probabil ca am mai dezbatut subiectul asta, dar ce sa-i fac daca nu ma pot abtine? Inca ma roade. Si pana nu imi rezolv "nebuloasele", nu ma pot linisti.
Am verificat in dex intelesul acestui cuvant si spune cam asa: "prietenie = sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane". Destul de simplu, nu?
Pai daca e vorba de stima si de respect, de ce ne mai "numim" prieteni si atunci cand aceste 2 minime conditii ale acestei definitii dispar complet, sau cel putin partial?
Cum poate cineva sa pretinda ca iti este prieten, cand profita ca ai intors capul si spune vrute si nevrute despre tine? Unde dracu' e respectul? Unde dracu' e simpatia? Unde dracu' e stima? Hai sa nu mai vorbim de prietenie, daca nu avem parte de toate astea! Hai sa nu jucam teatru, daca piesa e proasta, sau daca spectatorii au auzit sufleorul. Hai sa dam cartile pe masa! Hai sa ne numim.....cunostinte!
"Prieten" e un cuvant prea mare sa il folosim cu atata usurinta. Nu il putem atribui oricui si oricum, de preferat mai nimanui. Avem nevoie intr-adevar de prieteni, dar cred ca ar fi mai bine sa avem nevoie de "cunostinte".
Nu poti fi prieten azi si cand nu mai ai chef nu mai esti prieten. Nu poti spune "nu am chef sa vorbesc, dar fie, fac un efort sa iti scriu, sa nu zici ca sunt a dracu'". Nu vrei sa vorbesti cu un prieten, e ok, el poate sa inteleaga asta, ori de cate ori ai nevoie, dar trebuie sa intelegi si tu ca poate acel prieten are si el nevoie de tine, ca nu totul se invarte in jurul problemelor unei singure persoane. Va numiti prieteni, sunteti 2, atunci trebuie sa intelegeti ca sunt 2 randuri de probleme, 2 suflete fericite, 2 suflete cu nevoi.
Recunosc ca ce scriu azi e in urma unui caz real, un moment din viata mea cand am simtit ca nu contez nici pentru prieteni, nici pentru "cunostinte", cand toata lumea avea probleme, toata lumea imi expunea problemele lor, si am incercat sa le fiu alaturi, dar nu am gasit intelegere ca in acel moment si eu aveam nevoie de un umar pe care sa imi asez capul.
Poate am exagerat, poate ca am perceput totul gresit, poate ar trebui sa mai reflectez asupra celor intamplate (cu siguranta asa voi face!), cert e ca e greu sa fii singur intr-o mare de "prieteni".
Eu am putini, dar sper sa ii pot numara in continuare, chiar asa, cu degetele de la o singura mana.
Si, yes dear, pe tine am fost suparata (voi reflecta pana imi va trece), dar esti tot acolo....la prieteni!

What are we looking for?

Cand ne nastem avem un singur simt foarte dezvoltat, din toate cele 5 simturi, si anume :auzul. Nu vedem inca din prima zi, nu vorbim....doar respiram si auzim......Nu stiu exact cum e cu pipaitul si mirosul, dar sigur nu le avem chiar din primele zile. Auzim vocea mamei plina de caldura, vocea tatalui sobra dar emotionata de sosirea noastra pe lume. Chiar din acel moment tanjim dupa dragoste. Simtim asta in vocea parintilor nostri.
Inca de atunci interpretam tot ce auzim. Si inca de pe atunci "iubim ...iubirea". Trece o luna, doua, si incepem sa conturam vocea, cu chipul mamei, incepem sa definim dragostea, afectiunea, cu ajutorul ochilor (incetosati de altfel).
O data cu trecerea timpului, toate cele 5 simturi se dezvolta cu repeziciune. Acum suntem dependenti de toate aceste simturi care ne dezvaluie minut cu minut dragostea si fericirea. Nu putem vorbi, dar prin cele mai mici gesturi, reusim sa transmitem la randul nostru aceleasi lucruri, reusim sa furam un zambet, o mangaiere, un sarut calduros de la cei ce ne iubesc. Si nu e nevoie sa spunem nimic. E de ajuns ca privirea si gesturile noastre sa transpuna exact ce simtim.
Cu timpul, cand inaintam tot mai mult in varsta, suntem tot mai dependenti de cuvinte. Vrem sa auzim tot timpul ca suntem iubiti, vrem sa stim mereu ca ne-a fost dus dorul.
Dar din nefericire, de cele mai multe ori ne ratacim in atatea cuvinte. Nu mai reusim sa fim noi insine, nu mai putem transmite mesajul clar. Ne fastacim, ne incurcam...ne ascundem in spatele cuvintelor, crezand ca asa e ce mai bine.
Uitam mereu ca arma secreta o avem inca de cand ne-am nascut. Trebuie sa invatam sa ne ascultam inima, pentru ca ea are cele mai multe raspunsuri.
De ce avem nevoie mereu de fericire? De ce avem nevoie de cineva care sa ne imbratiseze cand suntem veseli, dar si atunci cand ne este greu? De ce cautam mereu linistea din vocea mamei? Ce este fericirea si cum arata ea? Cum o pastrezi langa tine? Pe ce muzica danseaza inima ta?
I know you will find your answers.................................