Last day of 2010 :)

Am ajuns cu brio, in ultima zi din acest an. Sincer, cred ca a fost cel mai scurt an! Nu am simtit cand a trecut.
Azi e ziua cand tragem linie, si analizam plusurile si minusurile anului cat si plusurile si minusurile actiunilor noastre.
Ce am facut in 2010? Pai sa vedem....Am intemeiat o familie, in aceeasi perioada in care mi-am schimbat job-ul, m-am imbogatit spiritual, am facut curatenie in agenda cu prieteni, am descoperit si am dezvoltat pasiunea pentru hand made, am facut gesturi de caritate, mi-am ajutat familia, am fost un pic mai mult vesela vs.lacrimi. Nu stiu! Cam atat!
Ce voi face in 2011? In noul an, sper sa fiu sanatoasa (desi astrele nu imi promit asta!), imi doresc sa produc celor din jurul meu cat mai multa fericire, sa le smulg cat mai multe zambete, si sa le impartasesc numai iubire. Sau mai bine ar trebui sa ma exprim altfel: voi fi sanatoasa, voi face numai bine, voi trece la un alt nivel pe plan profesional, voi dezvolta pasiunea mea pana la nivel de business, voi iubi si ma voi lasa iubita, imi voi respecta promisiunile, voi avea un an nou cat mai "NOU"!!!
In seara asta voi incerca pe cat posibil sa respect traditia si voi purta ceva nou, ceva rosu (the underwear :P), o sa am bani in buzunar, o sa imi sarut iubirea la miez de noapte, si imi voi pune o dorinta. O sa incerc sa sparg paharul dupa ce gust sampania spumoasa si o sa intru in noul an zambind! Ce pot sa imi doresc mai mult, decat ce am?

I love my life in the last day, and i'll love my life next year! :)

I'm Lost

Ce greu e sa scrii despre trairile tale. Si ce greu e sa te gandesti la asta. M-am trezit intr-un moment de singuratate, eu cu mine. Nu ar fi fost prima data, dar parca acum a fost altfel. Fara sa imi doresc, am avut momente de ratacire. Nu am inteles nimic din ce s-a intamplat. Stiu doar ca am fost trista, am fost agitata, stiam ca daca "ascult" voi "auzi" lucruri depsre mine pentru care nu sunt pregatita sa le infrunt. Am avut sansa sa ma cunosc, si am fugit. O lasa! Asta am fost!
Am simtit un gol in suflet. M-am simtit inutila, am simtit ca nu sunt EU cea de acum. De parca filmul vietii mele a fost intrerupt acum multi ani. Nu imi venea sa cred ca am ajuns pana aici, ca traiesc toate astea. Nu imi venea sa cred ca am anii pe care ii am, ca am familia pe care o am, nu mai spun de nepoti si etc. Am senzatia mereu ca totul e un vis si urmeaza sa ma trezesc. Uneori visul se transforma in cosmar, apoi revine la momente calde. Nu ma regasesc in imaginea pe care o vad in oglinda. E clar ca asta simt si acum, dar stiu ca ma voi scutura de toate si imi voi reveni.
Dar nu neg faptul ca uneori nu mai stiu care e realitatea. Suna a "nebunie", stiu! E "nebunie" si ca scriu asta! Dar mi-o asum!
Ma las mereu purtata de altii in viata asta, si am momente (rare, recunosc), cand as vrea sa pun frana si apoi sa alerg cu toata viteza in alta directie.
Mi-e frica sa imi asum ceea ce gandesc, ceea ce traiesc. Mi-e Frica!
Nu stiu daca oamenii patesc asta, daca trec prin ce trec si eu. Daca ar putea cu totii sa scrie pe blog, as fi mai linistita. :)
I'm lost.....i hope you will find me!

O nimica toata!

Azi noapte m-am trezit dupa doar 3 ore de somn, intr-o durere tampita de masea. Am scotocit prin casa disperata dupa un semn, dupa acea pilula mica care te face sa dormi, sa visezi, sa nu te mai doara nimic.
In dulap...nu e!...in figider...Nu E!...ahhh stiu..in geanta! Orice femeie are in geanta macar o pastila, pe langa toate lucrurile acelea carora barbatilor li se par inutile, si pe care ele , dragele de ele, le cara zi de zi, in speranta ca va veni clipa cand vor avea nevoie de ceva de acolo!! Exact! Am nevoie de micul ajutor! Trebuie sa fie!!!! Dau la o parte portofelul, incarcatorul de la telefon, rujuri...doamne, cam multe folosesc, si caut mai departe.....chei, facturi, pixuri, oofff...de toate ....dar nici o pastila! Si durerea mea parca e din ce in ce mai mare!
Buimac de somn, intrebator oarecum ("ce s-a intamplat? ce cauti?") porneste penru mine, spre farmacie, infruntand frigul, intunericul si Somnul! Si nu imi aduce o pastila....ci trei cutii cu diferite pastile, care mai de care mai "performante". Iau la repezeala prima cutie, desfac si descopar pilula mare si rosie, parca e gelatinoasa, dar nu conteaza pentru ca stiu ca e salvarea mea. Adorm linistita!
Ora 9.10! Trezirea maseluta...e timpul sa ma trimiti la pastiluta! Ma invart prin casa, parca as mai dormi, parca m-as trezi, parca m-as duce...dar parca nu! E clar ca daca nu ma duc azi la dentist voi face inca o noapte alba!
Suava, vocea dentistei mele :" ai sa vezi , nu te doare, iti iau durerea cu mana, vino la 13!" Asta e! Am sunat, ma duc! Daca e nevoie, ma stramb un pic, vars si o lacrima, dar eu la noapte vreau sa dorm.
Sunt deja in cabinet, ma invita sa iau loc. M aferesc de tava mobila cu freze, ace si clesti si ma asez timid. Am incredere in ea, dar ce e in jur ma infricoseaza. Nu am apuc sa spun nimic, ca a si aparut in jurul gatului meu un servetel prins cu cleme. Oh God! E timpul sa inchid ochii si astept sa imi ia durerea cu mana, asa mi-a promis.
Dupa cateva verificari (aflam exact unde doare), aud un zgomot "infernal" si simt cum plomba mea se macina sub puterea frezei....Mai am putin si ma ridic, nu dureaza..hai ca poti!!! O curatare de canal...si aud "asta e tot azi!". "Pai...am o masea gaurita, ce fac acum?"
"Astepti ziua de luni, cand trebuie sa revii. "
Si uite asa, stau acum cu maseaua mea, si ma uit cand la cele trei cutii de pastile, cand la mancarea delicioasa pe care mai mult o miros decat pot sa o gust. Dar cat mai e pana luni??? Doar 4 zile!

Ssshhtttt....it's secret!!!!

Sa concepem un mic scenariu. Ai o relatie serioasa, poate ca esti chiar casatorit/a si ai un moment de ratacire, ai senzatia ca relatia ta se incadreaza tot mai mult in relatiile clasice, cu seri pe canapea, cina doar acasa, fara prea multa viata sociala...doar tu si ea/ el. Si Doamne! cat urasti asta!!!!
Asa trece o zi, trec doua....o saptamana, pana decizi ca e timpul sa iti acorzi o pauza de la "iubire". Incerci in timpul petrecut cu tine sa iti dai seama ce e bine si ce nu in relatia ta "perfecta" (pentru toti care privesc din exterior,) incerci sa afli ce nu te multumeste, si de ce dupa atata timp pierdut cu cautarile "printului/printesei", ceva te retine.
Si uite asa...in starea asta a ta de "ratacire" te reintalnesti cu o mai veche iubire, cu acel cineva care ti-a lasat urme adanci in suflet , dar cu care nu s-a concretizat nimic (logic! ca doar acum ai o relatie:)) Acum parca ai un motiv sa te aranjezi, sa iesi din casa, cauti atentia lui si ai parte dea ea la o cina in oras. Totul decurge intr-un cadru restrans , comfortabil, in care privirile nu contenesc sa umble mai ceva ca la un maraton. La inceput il privesti ca pe o veche cunostinta si ii impartasesti cu nonsalanta viata ta, dupa ce a plecat el, apoi il privesti cu regret ca raspuns la complimentele care nu contenesc sa apara din ce in ce mai mult din partea lui, amintindu-ti momentele bune pe care le-ati trait si facandu-te sa te intorci in trecut si dorindu-ti sa mai ai parte macar un pic de tot ce a fost. Apar intrebarile in capul tau :"de ce s-a terminat? cum nu am vazut cat e de simpatic? cum e noua lui nevasta? cu ce a fost ea mai buna ca mine?" Si lista poate continua........
Pana ajungi ..purtata parca de un val....sa impartasesti un moment de intimitate intensa, un sarut...sau poate mai mult (pentru cei care nu pot pune frana hormonilor)!!
L-ai sarutat....acum ce e de facut? Ce ai simtit? Cat de gresit a fost totul?
Deodata vraja s-a rupt, in mintea ta nu exista decat sentimentul de vina.
What now?You have a secret!!!!!
Decizia cea mai grea iti apartine: ii spui sau nu celui care te asteapta acasa, celui pe care l-ai ales sa iti fie alaturi la bine si la rau?
HHMM cam greu.....
Balanta inclina destul de tare...cand intr-o parte, cand in cealalta!
Ai putea sa nu ii spui si vei avea mereu acest secret cu tine. Il vei simti cand il vei privi, cand il vei saruta, cand ii vei jura iubire, cand il vei imbratisa noaptea!
Dar de asemenea poti alege sa ii spui, dar trebuie sa accepti faptul ca incepand din acea zi increderea poate sa dispara, privirea calda sa fie mai rece, dorinta de a fi cu tine sa nu mai primeze, poate chiar sa se termine tot incepand cu acea confesiune.
Iti asumi ca pentru 3 secunde sa pierzi tot ce ai ?
Ce sa fie corect in jocul :sinceritate vs. minciuna?
Aici fiecare alege in partea lui. Dar trebuie sa mai specific faptul ca decizia poate fi mult influentata si de persoana careia trebuie sa i te confesezi. Poate persoana de langa tine ar suferi mult mai mult decat daca nu stia. Poate ca nu e genul de persoana care sa fie capabila sa accepte si astfel de rataciri care , pana la urma, sunt omenesti, da-o incolo de treaba! Suntem oameni, deci simtim, suferim, iubim...face parte din viata!!!!!

Mai e o vorba romaneasca care tinde sa fie perfecta in acest caz: "ce nu stii, nu poate sa te doboare".
Eu nu va spun ce as face eu.....e secret si decid sa nu il impartasesc, nu vreau sa risc sa va pierd!!!!
:)))

Do you know who are you?

Am vazut de curand un film care , dupa cum v-ati obisnuit, mi-a trezit noi si noi intrebari la care trebuie sa gasesc raspunsuri. Un film destul de slabut cotat pe imdb.com, dar pe care eu l-as cota cu mult mai mult, intrucat mi-a prezentat viata si in celalat mod decat stiu eu.
Si cum e viata mea si a majoritatea oamenilor din jurul meu? Pai e destul de simplu. Suntem "guvernati" si antrenati intr-o viata cu multa tehnologie, agitatie, suntem dependenti de telefoane, calculatoare, reviste, ziare, masini, case, targete indeplinite, etc. Suntem ca niste robotei, care nu mai gandim decat, cum sa avem cat mai multe, cum sa facem mai multi bani, si pe ultimul loc, am vrea sa avem totusi si parte de dragoste, de cineva cu care sa impartasim toate aceste lucruri "lumesti".
Si totusi cine suntem noi?
Un prim raspuns ar fi..."pai cum cine sunt? Sunt X-lescu, un/o tanar/a de x ani, care are un servici destul de bun, si care vrea sa exceleze tot mai mult in partea profesionala, care are o familie numeroasa, la care tine foarte mult....." Sa fie destul??? Esti intr-adevar fericit?
Si ca sa revin la film, personajul principal, a renuntat la tot ce avea, doar pentru a se regasi si a afla cine este cu adevarat, pentru a-si gasi echilibrul, pentru a umple golul din suflet, desi avea tot.
Ai putea sa te desprinzi de tot ce te inconjoara, sa iei cu tine o pereche de blugi, un tricou, o rochie si o pijama, un portofel cu cativa bani, si sa pleci in lume? Sa mergi in orase pe care nu le cunosti, sa fii singur si totusi sa reusesti sa iti faci prieteni? Iar cand ai stabilit cat de cat relatia de prietenie cu noii amici, sa iti faci bagajul sa pleci mai departe?
Poti renunta la costum, la masina, la tot ce ai, ca sa mergi intr-un loc unde nu exista atata tehnologie? Un loc unde prietenul tau sa fii tot tu? Vei reusi sa stabilesti acea relatie de prietenie, tu cu tine? Te vei intelege? Ai avea puterea sa faci toate astea fara sa te uiti inapoi?
Cred ca e un test destul de dificil , dar pe care , daca reusesti sa il treci, vei ajunge sa te iubesti mai intai pe tine, iar iubirea pentru ceilalti va fi mult mai puternica, si mai putin nociva si mai putin dependenta.
Mi-a placut mult o idee prezentata in film. "Echilibrul este in centru, intre cer si pamant, nici prea mult Dumnezeu, nici prea mult din sine, caci innebunesti". Cred ca ar trebui sa ne ghidam mai mult dupa asta, e atat de clar, dar atat de greu de indeplinit. Avem mereu tendinta de a ne ascunde dupa ceilalti, de a fi mereu in umbra cuiva, de afi dependenti de oameni, si mai deloc de noi.
E mare lucru sa renunti la tot, sa mergi intr-un loc departe de casa, sa te plimbi cu bicicleta si sa fii impacat si multumit de tine, sa zambesti atat cu fata, cu mintea, cat si cu ficatul. :)
"Daca ma iubesti, iubeste-ma, daca ti-e dor de mine, du-mi dorul si trimite-mi lumina si bunatate".

Happy night! :O

Am rascolit de curand cutiuta cu amintiri, si mi-a aparut instant intrebarea: cate amintiri pot stoca eu in cutiuta mea magica? Pe langa amintiri ce se mai ascunde in ea? Cum e aceasta cutiuta? E impartita in 2 camere, una pentru amintirile fericite si una pentru cele de care nu vrei sa iti mai amintesti, dar pe care le ai acolo, in caz de "nevoie"? Cred ca de fapt sufletul nostru e mai mare decat ne inchipuim noi.
De fapt nici nu stiu daca amintirile le patreaza sufletul sau mintea noastra. Daca stau sa ma gandesc ca nu imi aduc aminte prea multe lucruri de cand eram foarte, foarte mica, decat fragmente cu "greutate" pentru evolutia mea si care m-au marcat, atunci pot declara ca amintirile sunt pastrate de sufletul nostru. El e responsabil de tot ce se intampla cu noi, cu evolutia noastra.
Azi simt o mare fericire. Nu stiu de ce si de unde a pornit toata starea asta, dar ma simt bine. Am furnicaturi in degete, imi vine sa ma ridic din pat, sa ma agit prin casa. Zambesc fara motiv, ma vizualizez in anumite situatii in care inca nu am ajuns. E ciudata starea in care sunt, dar imi place.
E ca un drog. Vrei sa fii mereu in starea asta, desi nu stii exact care e doza perfecta. Tot ce imi doresc e sa tina cat mai mult, pentru ca ma impulsioneaza sa fac multe lucruri bune pentru mine, si ma ajuta sa fiu optimista, desi astrele nu vor sa dicteze tocmai impulsul asta.
Si ca sa revin la subiectul zilei de azi (vineri,yuhuuuuuuuuu!!!!!!!), unde incape atata fericire? Si de ce fericirea nu ramane acolo, astfel ca tristetea sa nu isi mai gaseasca loc niciodata?
Ne dorim si imi doresc sa fiu mereu fericita, dar daca stau sa reflectez la asta, ajung la o alta intrebare : ce faci cu ea?
Bun. Esti fericit. Si? Mai departe? Dupa ce ai terminat de admirat cerul, soarele, norii, copacii, gazele si furnicile, si dupa ce ai examinat si te-a fericit tot ce e in jurul tau, ce mai faci?
:))))))
Se pare ca eu pot gasi la orice stare/situatie macar 3 intrebari. :))))))
Ca un prim raspuns, cred ca devii un om al dracului de fericit, enervant de fericit, plictisit de fericit. Iar in starea asta a ta de ......plictiso-fericire (daca imi permiteti sa inventez si cuvinte), vei da o lacrima. Ea va reprezenta nefericirea din fericirea ta. Deci chiar si foarte fericit, poti fi nefericit.
Are inteles ce spun?......Cred ca sunt prea agitata ca sa am o logica in ce scriu aici. Poate ca ar trebui sa imi vad de fericirea mea in timp ce imi pun capul usor perna si incep usor sa crosetez la cateva vise fericite.:)))))))))
Wow ce seara fericita! :)))))))))))
Good night and a happy life!!!! :)))))))
Love you all!!!!!!!

Friendship...i don't give a f...

Prieten, prietenie, amicitie.......Cine stabileste exact definitia acestui sentiment, cel de "prietenie"?
Probabil ca am mai dezbatut subiectul asta, dar ce sa-i fac daca nu ma pot abtine? Inca ma roade. Si pana nu imi rezolv "nebuloasele", nu ma pot linisti.
Am verificat in dex intelesul acestui cuvant si spune cam asa: "prietenie = sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane". Destul de simplu, nu?
Pai daca e vorba de stima si de respect, de ce ne mai "numim" prieteni si atunci cand aceste 2 minime conditii ale acestei definitii dispar complet, sau cel putin partial?
Cum poate cineva sa pretinda ca iti este prieten, cand profita ca ai intors capul si spune vrute si nevrute despre tine? Unde dracu' e respectul? Unde dracu' e simpatia? Unde dracu' e stima? Hai sa nu mai vorbim de prietenie, daca nu avem parte de toate astea! Hai sa nu jucam teatru, daca piesa e proasta, sau daca spectatorii au auzit sufleorul. Hai sa dam cartile pe masa! Hai sa ne numim.....cunostinte!
"Prieten" e un cuvant prea mare sa il folosim cu atata usurinta. Nu il putem atribui oricui si oricum, de preferat mai nimanui. Avem nevoie intr-adevar de prieteni, dar cred ca ar fi mai bine sa avem nevoie de "cunostinte".
Nu poti fi prieten azi si cand nu mai ai chef nu mai esti prieten. Nu poti spune "nu am chef sa vorbesc, dar fie, fac un efort sa iti scriu, sa nu zici ca sunt a dracu'". Nu vrei sa vorbesti cu un prieten, e ok, el poate sa inteleaga asta, ori de cate ori ai nevoie, dar trebuie sa intelegi si tu ca poate acel prieten are si el nevoie de tine, ca nu totul se invarte in jurul problemelor unei singure persoane. Va numiti prieteni, sunteti 2, atunci trebuie sa intelegeti ca sunt 2 randuri de probleme, 2 suflete fericite, 2 suflete cu nevoi.
Recunosc ca ce scriu azi e in urma unui caz real, un moment din viata mea cand am simtit ca nu contez nici pentru prieteni, nici pentru "cunostinte", cand toata lumea avea probleme, toata lumea imi expunea problemele lor, si am incercat sa le fiu alaturi, dar nu am gasit intelegere ca in acel moment si eu aveam nevoie de un umar pe care sa imi asez capul.
Poate am exagerat, poate ca am perceput totul gresit, poate ar trebui sa mai reflectez asupra celor intamplate (cu siguranta asa voi face!), cert e ca e greu sa fii singur intr-o mare de "prieteni".
Eu am putini, dar sper sa ii pot numara in continuare, chiar asa, cu degetele de la o singura mana.
Si, yes dear, pe tine am fost suparata (voi reflecta pana imi va trece), dar esti tot acolo....la prieteni!

What are we looking for?

Cand ne nastem avem un singur simt foarte dezvoltat, din toate cele 5 simturi, si anume :auzul. Nu vedem inca din prima zi, nu vorbim....doar respiram si auzim......Nu stiu exact cum e cu pipaitul si mirosul, dar sigur nu le avem chiar din primele zile. Auzim vocea mamei plina de caldura, vocea tatalui sobra dar emotionata de sosirea noastra pe lume. Chiar din acel moment tanjim dupa dragoste. Simtim asta in vocea parintilor nostri.
Inca de atunci interpretam tot ce auzim. Si inca de pe atunci "iubim ...iubirea". Trece o luna, doua, si incepem sa conturam vocea, cu chipul mamei, incepem sa definim dragostea, afectiunea, cu ajutorul ochilor (incetosati de altfel).
O data cu trecerea timpului, toate cele 5 simturi se dezvolta cu repeziciune. Acum suntem dependenti de toate aceste simturi care ne dezvaluie minut cu minut dragostea si fericirea. Nu putem vorbi, dar prin cele mai mici gesturi, reusim sa transmitem la randul nostru aceleasi lucruri, reusim sa furam un zambet, o mangaiere, un sarut calduros de la cei ce ne iubesc. Si nu e nevoie sa spunem nimic. E de ajuns ca privirea si gesturile noastre sa transpuna exact ce simtim.
Cu timpul, cand inaintam tot mai mult in varsta, suntem tot mai dependenti de cuvinte. Vrem sa auzim tot timpul ca suntem iubiti, vrem sa stim mereu ca ne-a fost dus dorul.
Dar din nefericire, de cele mai multe ori ne ratacim in atatea cuvinte. Nu mai reusim sa fim noi insine, nu mai putem transmite mesajul clar. Ne fastacim, ne incurcam...ne ascundem in spatele cuvintelor, crezand ca asa e ce mai bine.
Uitam mereu ca arma secreta o avem inca de cand ne-am nascut. Trebuie sa invatam sa ne ascultam inima, pentru ca ea are cele mai multe raspunsuri.
De ce avem nevoie mereu de fericire? De ce avem nevoie de cineva care sa ne imbratiseze cand suntem veseli, dar si atunci cand ne este greu? De ce cautam mereu linistea din vocea mamei? Ce este fericirea si cum arata ea? Cum o pastrezi langa tine? Pe ce muzica danseaza inima ta?
I know you will find your answers.................................

Find your Soul....and keep it!!!

Se spune ca fiecare om isi are jumatatea sa si e de datoria fiecaruia sa o caute si sa o pastreze. Poate sa dureze o zi , o saptamana, un an....sau chiar mai mult. Indiferent daca nu o gasesti din prima, nu trebuie sa incetezi sa o cauti. Intrebarea ucigatoare vine numai decat: de unde stii cine e jumatatea ta? Cum recunosti daca faptura din fata ta este ceea ce cauti? De unde stii daca cautarile disperate au ajuns la final? Si daca e sa raspund eu tuturor intrebarilor, as raspunde ca e musai sa iti asculti inima, sa analizezi semnele si sa pui in balanta zambetele vs.lacrimi. Si daca linistea sufleteasca se instaleaza pe "nesimtite", daca in oglinda iti observi tot mai mult dintii (provocati de tot mai multe zambete), iar noaptea......oofff..noaptea, e tot mai cald, mai confortabil.......E mereu acolo, sa te tina in brate, sa te inveleasca, sa te iubeasca!!! Si asta nu e tot!

Trece o zi, trec doua, trece o luna, un an, doi.....iar intre voi nimic nu e schimbat, afisati aceeasi "indragosteala", simiti aceeasi stare de bine, aveti mereu lucruri noi de povestit, de impartasit, nu va plictisiti niciodata unul de celalalt, dar cel mai IMPORTANT: silence is good. Daca reusiti sa instalati tacerea fara teama, fara sa deveniti agitati ca nu aveti subiect de discutie, iar daca tacerea va provoaca sa va priviti admirativ, plin de inteles, si daca puteti avea :"acea conversatie fara cuvinte" si tot sa va intelegeti....eu cred ca ati ajuns la finalul cautarilor. Acolo trebuie sa puneti punct si sa va bucurati de voi, de soare, de lumea ce va inconjoara, dar cel mai important...ENJOY LOVE!!!!It's the only thing that you CAN do!

Eu mi-am gasit jumatatea si e atat de bine!!!!!!! I found my peace, my reason to live, my reason to be a women

Changes...whatever will they mean..

Soon my life will be over,and another life will star for me. Habar nu am ce implica asta, cert e ca mai cad pe ganduri din cand in cand.
Imi imaginez tot felul de scenarii, incerc sa vad toate situatiile care vor aparea dupa ce viata mea va lua un alt contur. Am emotii cand ma gandesc la asta. Pentru mine e ca si cum as arunca de pe mine o haina ponosita, despre care stiam fiecare particica, care imi luase forma corpului si imi incalzea mereu trupul obosit uneori de atata munca. Dar cu toate astea am acceptat-o asa cum era, pentru ca era/este o parte din mine.
Nu stiu ce primesc acum, nush daca ma va incalzi noua manta, atunci cand imi va fi frig, nu stiu daca imi va tine racoare cand imi va fi cald, nu stiu cat imi va fi de lunga, de larga, de colorata.
Nu stiu nici macar daca ma fac inteleasa, dar nu vreau sa spun acum lucrurilor pe nume. Imi pastrez secretul. Acum!
Oare voi renunta de tot la cea care sunt acum? Voi uita de mine?
O sa am regrete? Ar mai fi fost ceva de facut pana atunci? Timp oricum nu mai am.....
I have to see the bright side! So let the light guide me!
Life is just a game, but when you don't know the rules, it's hard to understand what it's right to do.

Day by day

Another day in paradise,"my paradise". Planurile care le-am facut pentru acest weekend s-au anulat mai repede decat ar fi putut mintea mea sa gasesca o solutie practica pentru situatiile care au aparut. Si uite asa, sambata seara, imi petrec timpul in fata calculatorului, fara chef, fara dor de viata de noapte. Sunt eu cu mine, si gandurile mele. De data asta nu sunt multe (...gandurile, ma refer), dar sunt oarecum interesante. :)) Gen..."oare cand se termina masina de spalat?", "ce fac maine?", " de ce sunt mahnita?", etc.
Azi am refuzat o intalnire care putea sa imi schimbe (sau nu) cursul vietii si stau si ma tot intreb daca am procedat corect. Si ori de cate ori imi vine acesta intrebare in minte , raspunsul rasuna si mai tare :'NUUUU!!' Ma las prea mult influentata de sentimente si asta a dus si la renuntarea mea la aceasta intalnire (hai sa ii spunem de afaceri).
Dar in acelasi timp, am senzatia continua ca toata lumea are o viata "complexa", numai eu nu. De parca toti traiesc in jurul meu, iar eu astept firele albe. Si daca e sa ma uit in calendar, saptamana asta care urmeaza, e ziua mea, deci drumul spre caruntire e tot mai aproape. :) Si anii trec...sunt cu folos???? Probabil, ca daca nu fac o miscare mai repede, raspunsul va fi tot NU!

Pftiu...God must have a master plan for ME!

Ma trezesc dimineata de mirosul cafelei aburinde care mi-a pregatit-o cu drag! Zambete! Priviri calde! Un sarut usor imi dezmorteste buzele! O noua zi! Sar din pat increzatoare in soarele care isi face loc printre norii pufosi! Totul merge conform planului meu. Nu am stiut la acea ora a diminetii ca Dumnezeu nu a fost intru totul de acord cu mine si mi-a pregatit ziua asa cum a considerat El de cuviinta, si eu am simtit "un sut(...) si un pas inainte" all day long. Nimic pe lumea asta nu e intamplator, asta aud de cand eram mica. Mi-a spus-o bunica, mama, tata, acum tu Dumnezeule! Acum vin sa te intreb, de ce nu m-ai lasat un pic mai multa rabdare sa pot astepta momentul cand pot privi linistita in urma?! Off..vreau sa ajung direct in acel moment. Deja e ca o placa stricata care repeta mereu acelasi lucru. Am nevoie sa imi fie bine (asa cum cred eu), apar problemele, ma lupt sa le rezolv, trece timpul...pana la urma se rezolva de la sine intr-o oarecare masura si respir usurata. Asa decurge viata. Povestea difera dar personajele sunt mereu aceleasi. So, God, what is that plan that you have for me?Master plan! Can i write it for you? It would be much easier for both!

Secrets

De ce avem secrete?De ce avem lucruri care le tinem in inima noastra si nu vrem/putem sa le impartasim cu ceilalti?De ce am atat de multe intrebari?Cine imi raspunde?Cred ca raspunsul il am tot eu, doar ca nu e accesibil acum.Trebuie mai intai sa mai adun secrete, sau sa le "hranesc" pe cele existente. Ati avut vreodata senzatia ca felul in care va traiti viata nu e cel pe care vi l-ati dorit cu adevarat, dar pentru ca ati intrat in "hora" trebuie sa "jucati"? Sau ati intalnit situatia in care va place modul cum se deruleaza filmul vietii personale, dar imediat cum cineva va expune problema din alt unghi, va bruiaza sentimentele si incep sa curga intrebarile si nevoile de a reanaliza trecutul?Eu ma lovesc destul de des de asta, dar nu gasesc inca, calea corecta, sau poate ca o constientizez dar nu am puterea sa intervin si ma complac in situatia asta. Asta e oarecum un secret care l-am dezvaluit acum. Am simtit nevoia sa il transcriu ca poate asa vor aparea ceva schimbari in comportamentul meu si in felul meu superficial de a rezolva lucrurile(mai ales cele care ma privesc in mod direct). Nu vreau sa fiu inteleasa gresit.Nu imi urasc viata, doar ca as vrea ca unele lucruri sa nu fie asa cum sunt. Nu cred ca e vina mea in totalitate ca sunt asa, doar ca nu am gasit pe nimeni pe care sa acuz. Si da...am nevoie de ceva ce nu pot sa dezvalui. I'll take my secrets with me!...Got no reason!